cum să răcești la 30 august? ultima postare din vara asta...

La Chișinău e mai degrabă toamna decât vara de vreo câteva zile, iar eu am simțit asta. Cum poți să ajungi la sfârșit de vară și să răcești, dar așa încât să te doară după cap și să îți pară că mai ai un pic și leșini?

Vara asta s-a terminat cu temperaturi neobișnuit de mici, iar eu speram să mai fie cald și să nu rămân atât de albă, că eu bani de Grecia nu am, chiar dacă acolo la ei încă e soare și bine, așa încât să te faci mai puțin sidefie. Corpul meu nici măcar scăldat nu a fost vara asta, nu mai vorbesc de stat la soare. Foarte sec, pentru o vară care a fost destul de caldă, e tot vina mea, dar ce să-i fac, că nu mai schimb nimic. Tot ce a văzut el a fost lucru și un pic de soare turcesc care mi-a ars umerii, doar atât. 

Țin minte că anul trecut, la 25 septembrie, umblam în sandale și asta a durat încă până la 10 octombrie, cred. Anul ăsta o să umblu în cizme sau cum? E foarte rece pentru luna august. Toamna ne-a luat pe neprins de veste, era tare grăbită, se pare că venea la mine. 

În fine, afară e tare, tare frig. Și mie mi-e la fel de frig. Îmi rămâne doar să beau mult ceai și să fac timpul să treacă cumva și mai repede. Asta-i tot pentru vara asta. Ea în sfârșit se termină! Eh... pe muzică tristă!

from back then to now - despre "fabuloasa" mea vara

Eu am două zile la dispoziție ca să mă trezesc cum vreau și când vreau, să beau cafea fără să mă grăbesc și să stau, să stau mult. Una din aceste zile a trecut, iar eu nu am făcut nici 50 la sută din ceea ce am scris mai devreme. Și asta pentru că nu mai știu să dorm pe îndelete, lumea nu mă lasă să stau, iar eu am prea multe de făcut ca să nu mă trezesc de bunăvoie și nesilită de nimeni la ora 5 dimineața, chiar dacă uneori îmi permit să adorm înapoi.

...pentru că azi afară plouă!

Au mai rămas trei zile și o să trimitem undeva departe vara. Eu o s-o trimit cu mare drag, deși pentru mine ea nu se termină aici, asta pentru că la mine ea a început mai târziu, iar facultatea revine abia din 1 octombrie. Nu știu cum e pentru alții, dar eu vreau la facultate și, mai ales, vreau să trec Prutul, așa cum am făcut-o cu aproape un an în urmă. Acum un an, când m-am văzut cu ștampila pusă în pașaport, în capul meu au început să apară imagini, dar niciuna nu mi-a arătat că te voi întâlni pe tine și că nu o să mai vreau în Moldova. Tot de ce eram eu sigură atunci e faptul că nu o să mă doboare dorul de casă, că poate nu am inimă deloc și sunt incapabilă de orice picătură de căldură sufletească, într-atât de lipsită de căldură, încât să nu las oameni în jurul meu, și mai eram sigură de faptul că ceva se va schimba. Astăzi, când mai am doar un pic până să-mi iau rămas bun de la acest loc, tot ce simt eu, sau mai degrabă sper, e că ceva se va schimba. Iarăși acel ceva. La 25 septembrie doar îmi voi reaminti de aceste trei luni, care au trecut de parcă ar fi fost 100 de ani, și știu sigur că nu o să le vreau înapoi.

Dacă ar fi să scriu ceva de genul My summer in review, probabil nu mi-ar lua nici 5 rânduri, și asta pentru că toată vara mea se rezumă la un job aiurea, o scurtă vacanță la Istanbul(aprope the good thing in here), efortul depus la Today, un dor nebun care încă mai are de crescut ceva timp și you, the good this is you and what this summer meant for us. 

Cam așa! După cum am zis, sâmbătă trimit această vară undeva departe și sper să nu o mai întâlnesc vreodată. 

up in the air

Mi-am văzut patriile de sus. Le-am văzut și nu am simțit nimic legat de ele. Am avut o oră de vreme în care niciuna din nostalgiile de mare patriot nu m-a atins. Azi mi-am dat seama că patrie e acolo unde sunt oamenii care contează, acolo unde sufletul tău e înconjurat de dragoste, și tot acolo unde poți să te râzi ca un nebun and people won't judge you.

Daah, eu am zburat azi pentru prima dată, și ca pentru prima dată, a durat puțin; atât de puțin, încât să nu reușesc să meditez ascultând muzică. Am privit orizontul o mare parte din timp. L-am privit îndelungat cu gândul că undeva departe, mult prea departe ca să pot reda prin cuvinte, unde orizontul arată la fel, se află inimioara mea.

Despre zbor? Zborul ca zborul, nimic foarte fantastic, doar nevoia de a mă rupe de realitate l-a făcut deosebit. Tot frumos despre zbor e faptul că acolo, sus, parcă și timpul zbura; el zbura repede, odată cu mine, iar eu aveam nevoie de asta. Toată vara am așteptat un asemenea moment, iar săptămâna asta va fi plină de așa momente, după care rutina își va lua din nou locul în viața mea pentru încă o lună, dar până atunci...

P.S. Chiar și de sus Moldova noastră arăta groaznic. Nu, nu e vorba des vederea propriu-zisă, ci de oamenii care pleacă să nu se mai întoarcă, de cuvintele pe care le au de spus despre o Moldovă, care este și a lor.  

eu mi-am pus Countdown to Happiness

Sună a disperare, dar eu am văzut asta la cineva pe blog și mi s-a părut așa de interesant, încât nu m-am putut abține. Și iată, aici în stânga stă numerotarea asta inversă, care se mai și mișcă mereu. Azi e 08.08, iar eu mă gândesc, poate dacă l-am pus azi, o să treacă timpul mai repede.

Eu mă trezesc în fiecare dimineață cu insecte în stomac, ca să nu spun fluturi, prea romantic pare pentru luna august. Beau dimineața doar ceai, nu am mai băut o cafea normală din sesiune, cred, și am impresia că asta îmi lungește zilele cu încă vreo două ore. Cu toate că nu am idee ce aș face cu insectele dacă aș mai bea cafea.

M-am apucat să citesc „Lolita” de Nabokov în format electronic și mi-am dat seama că, deși citeam, nu știam exact ce vreau să fac sau ce ar trebui să fac. Constat că vara, mai ales căldura, mă obosește, mă stoarce într-un asemenea hal, încât nu am chef de nimic. Dacă aș avea chef lucrurile ar fi altfel, însă eu stau într-o continuă stare de amorțire, stare din care mi-aș dori tare mult să ies, iată de ce mi-am pus și countdown.

În fine, asta nu e vara pe care mi-o doream, însă nu mai contează, e și ea pe sfârșite. I'll get my rewards later. Până atunci, rămân doar cu gândul la vara pe care mi-aș fi dorit-o și la un sfârșit de septembrie care să vină cât mai repede. Iar, despre vara aia din visele mele, ea e una cu multă căldură în suflet, nu afară, una cu multă dragoste, apă și flori.

summertime sadness

Pentru început, asta e cea mai lungă și plictisitoare vară pe care am avut-o vreodată. Da, e adevărat, summer isn't over, dar eu evit să mai sper la ceva foarte colorat pentru următoarele 25 de zile. Înainte aceste trei luni erau absolut diferite. Poate pentru că erau lipsite de griji, poate pentru că pentru mine exista doar Moldova sau poate pentru că atunci eram doar eu. Nu găsesc explicația adecvată pentru ceea ce am ajuns să numesc „vară” anul acesta.

Am oscilat între job și cărți zi de zi. Nu fără folos, dar destul de aiurea ca să simt cum se mișcă minutarul la fiecare 60 de secunde, lucru care nu e valabil când vine vorba de cărți, dar timpul petrecut la serviciu își face efectul pentru ambele, așa că nu prea simt diferența. Desigur, mai există și excepții, dar pe alea nu le menționez, că-s destul de puține, de aia și se numesc astfel.

În general, vara mea a început destul de trist, undeva la 14 iunie, în drum spre Chișinău, urmărind un răsărit străin, despre semnificația căruia nu știam nimic. Dar oare ar fi trebuit să însemne el ceva? Atunci fiecare mărunțiș avea un înțeles, iar eu încercam să mă țin de orice fir de ață care îmi promitea că lucrurile se vor schimba și că gândurile mele nu ar trebui să meargă pe căi atât de pesimiste. Însă erau atâtea argumente care susțineau contrariul. Anyway, răsăritul a rămas la fel de străin și la fel de singuratic, inima mea e undeva la șapte ore diferență de mine, iar eu sper că aceste 25 de zile vor trece destul de repede în așa fel, încât să nu le simt.

Între timp am ajuns să urăsc din ce în ce mai mult Chișinăul, iar într-o postare viitoare o să vă spun și de ce. Chișinăul ar fi trebuit să însemne „acasă”, doar că pentru mine „acasă” e în altă parte, undeva unde „acasă” nu e formalitate, ci o stare...

Atât pentru azi, eu mă arunc, undeva prin cărți!