Recită ceva din Matcovschi!

       În ultimele trei zile, la Chișinău, și nu numai, se discută cu multă ardoare vizavi de două subiecte. Primul, rezultatele la examenul de bacalaureat, subiect pe care nu-mi permit să-l abordez, iar al doilea, decesul poetului Dumitru Matcovshci.

       Recită ceva din Matcovschi! Sună a provocare, nu?

       Atitudinea mea față de opera lui Matcovschi, dar și față de poezie, în general, se găsește undeva într-un spațiu neutru. Recunosc acest lucru. Nu este ceva de care mă mândresc, dar nici sentimente de rușine sau inferioritate nu îmi provoacă. Cu siguranță aportul lui Dumitru Matcovschi la cultura neamului nostru este incontestabil. Totuși, de-a lungul existenței mele, nu prea m-am intersectat cu activitatea autorului, decât în manualele de Limba și Literatura Română. Iar în seara zilei de vineri, când mama, din senin, mi-a propus să mergem la înmormântarea scriitorului, am ales să-i răspund cu un „nu” ferm. Nu am stat să-mi argumentez opțiunea, și nici nu cred că era cazul să fac un drum până la Șoldănești, să asist la toată procesiunea purtând pe față o mască tristă și îndurerată, iar la cererea unui jurnalist să-i recit ceva din Matcovschi, eu să mă întorc rușinată și să fug. Și nu mi-ar fi fost rușine pentru că nu știu, dar pentru faptul că mă aflu acolo.

        Ieri am ajuns să fiu totalmente indignată după ce toate rețelele sociale au fost acaparate de tone de oameni solidarizați. Mă întreb, de unde vine această solidaritate? Și o fac pentru că 90 la sută din cei care își actualizau mesajele de stare cu versuri din Matcovschi în ghilimele, condoleanțe, păreri de rău, link-uri către piese în care sunt fredonate versurile autorului, până atunci nici idee nu aveau de acele cuvinte frumoase aranjate în catrene. De unde atâta solidaritate acum?

        Oamenii încearcă cu toate puterile să fie actuali cu tot ce se întâmplă în jurul lor. În mesajul de stare de pe pagina de facebook sau odnoklassniki, trebuie neapărat să fie vreun scurt discurs vizavi de vreun eveniment ce a avut loc recent, vreo piesă nou-nouță și cât se poate de banală, și, să nu uităm, citate copiate de undeva, fără ghilimele, de parcă ar fi rezultatul muncii unui creier de filosof, abia pus pe masă, la fel ca pâinea caldă scoasă de la cuptor.

          Totuși, nu despre asta îmi doream să vorbesc...

         Mă miră faptul că tot ce se întâmplă este rezultatul unei apatii cronice față de cultura acestei țări; boală de care suferă lumea la noi. Mulți nu au fost interesați de ce se întâmpla în viața lui Matcovschi, până acesta nu a ajuns pe patul de moarte. La 29 iunie, toți erau marii lui cititori. Și probabil că tot atât de mulți, în ziua de 30 iunie, nu și-au mai amintit de ce a avut loc cu o zi înainte.

         Dar poate că așa e mai bine. Poate e și ăsta un progres. Totuși, oamenii încep să se intereseze. Partea rea e că totul este pe termen scurt. Oamenii își pierd interesul la fel de repede cum acesta a luat naștere. Mi-e frică că după 4 ani, pentru mulți această zi de 29 iunie, și mai ales cea de 20 octombrie, nu o să însemne nimic, la fel ca și în cazul lui Grigore Vieru. Anul acesta, de 14 februarie, toți erau de mână cu dragostea, toți cei care mai devreme se arătau mari cititori ai poetului, în aparență, desigur, au uitat.

        Iar presa! Presa a vorbit de zeci de ori mai mult despre bacalaureat decât despre plecarea din viață a lui Matcovschi. Tot de ce s-a bucurat marele său nume au fost câteva titluri de genul „Zi de doliu național în memoria lui Dumitru Matcovschi”, „Poetul Dumitru Matcovschi pe ultimul drum” sau „Marele poet Dumitru Matcovschi a trecut la cele veșnice”. Puține publicații au scos ceva ieșit din aceste tipare, iar cu timpul, multe, nu vor mai scoate nimic.

         Acum nu mai poți ști cine e vinovat. Cine e responsabil de faptul că la noi oamenii nu sunt interesați de cultură și artă. Poate neamul nostru este unicul inculpat în acest caz, sau poate inexistența unei politici culturale de lungă durată. Rămâne să vedem peste 4 ani, când la 14 februarie puțini își vor aminti de Vieru, iar la 20 octombrie și mai puțini vor ști că atunci Matcovschi ar fi făcut 77.