despre „romantic porno”

       Romantic Porno... nu a fost nici romantică și nici porno. A fost irelevantă, cel puțin pentru mine. Așa că, mai întâi de toate, țin să menționez că acesta este un text subiectiv, ce trebuie tratat ca atare.

       Să începem cu cuvintele de pe copertă: ele mint. Cartea asta are un titlu care minte, unul comercial. Eu am cumpărat-o pentru el. Am luat-o în grabă, deoarece avea titlu cu sex appeal și avea copertă drăguță, roșie și cu inimă. Asta demonstrează încă o dată că aparențele înșală.

      Mai departe... romanul în sine e o mare avalanșă de detalii, care vine peste tine, la început te cheamă, mai ales după un titlu atât de intrigant, după care... te plictisesc. Sunt prea multe detalii, unele chiar nelalocul lor, inutile, ireale, poate chiar prostești, dar nu vreau să scap cuvinte ornate cu prea mult subiectivism. 

      Toată acțiunea fuge undeva în trecut, după care într-un coșmar, iar fiecare capitol dă viață unui alt personaj. E prea mult, prea mediocru... 

      Vă explic de ce anume mediocru... Până la urmă pe spatele cărții o opinie precizează că Romantic Porno ar fi „o călătorie pe teritoriul guvernat de chimia organică. O alunecare într-o altă dimensiune, unde sentimentele capătă intensitate supraomenească...”. Sentimenele nu capătă nimic. Faptul că naratorul se bagă în mintea cuiva și scoate de acolo niște idei pline de sentimentalisme, nu înseamnă o altă dimensiune. Primul lucru care mi-a venit în cap când am închis cartea a fost „Deja Vu”... Nimic nou. Mă așteptam să descopăr ceva profund, care să-mi cauzeze măcar o lacrimă, dar nu a fost să fie. 

      Poate eu nu am suflet?

      Toată povestea se învârte în jurul unui actor blazat, care se iubește cât se poate de mult și care are acces la femei. Femeile, da! Și în jurul unei femei căsătorite, se pare, cu un bătrânel, care își înșală soțul cu regularitate, iar în timp ce ea stă goală în brațele așa numitului actor, săracul bătrân moare cu capul rezemat de toaletă... Frumos! Și încă ceva, alta se omoară că e atât de nebună după faimosul actor, doar că el o ignoră. Mare treabă!

      Iar ca totul să fie și mai frumos, toată cartea e plină de greșeli gramaticale și de stil. „Nicio” e scris dezlegat, o droaie de cuvinte greșite și virgule puse aiurea, dar asta nu e la fel de important, doar că zgârâie creierul. Anyway...

     Nu regret că am dat bani pe ea, eu niciodată nu regret banii dați pe cărți, chiar dacă ele sunt de proastă calitate, ele tot cărți rămân și ele-s frumoase...

     Și după cum spunea Oscar Wilde, by the way, eu acum citesc Portretul lui Dorian Gray... După cum spunea Wilde: „Nu există carte morală sau imorală. Cărțile sunt fie scrise bine, fie scrise prost. Atât și nimic mai mult.”

     Deja trageți și voi concluzii... Aceasta a fost o postare foarte subiectivă...

P.S. Cântecul și florile nu au nimic de-a face cu cartea... Cântecul e așa de real, acolo e adevăratul „romantic”, iar florile, așa-mi plac ele mie..și le vreau!