există și lucruri frumoase la noi

       Undeva pe 25 decembrie, când multă lume sărbătorea Crăciunul, eu am descoperit un spot. Nu pot să zic că era un spot publicitar, nu pot să definesc exact ce era, era un spot... un spot genial. Și mi-am amintit de copilărie.

        În copilărie nu visam să fiu prințesă, nu visam să mă fac astronaut sau vedetă, și nici medic nu vroiam să fiu. În copilărie eu îmi doream să devin profesoară. Eu îmi doream asta pentru că îmi plăcea să pun note de 2, asta așa era o plăcere. Și eu despre asta mi-am adus aminte în ziua de 25 decembrie, când priveam acel spot fantastic.

         Tot atunci am observat că la noi, în Moldova, se face puțină publicitate și muzică bună, foarte puțină, dar ea tot există, și ea e magnifică, și se vede pe lângă tot gunoiul pe care îl vedem la televizor sau îl auzim în piața centrală.

          Iată, în continuare, publicitate, muzică bună și spotul. Da, spotul era despre sărbători, din alea fericite, și despre copilărie, și despre Moldova.

    P.S. eu nu am nimic cu Filat și nici cu partidul lui, mie îmi place spotul și deamu și omul care l-a inventat.

despre sfârșitul lumii...

        Voi toți, azi, vorbiți despre sfârșitul lumii, Apocalipsă și faimoasele „tarelși”. Toți vă puneți status. Toți vă dați cu părerea. Și tot nimic nu se întâmplă.

        Să vă zic eu ce cred despre tot situation-ul ăsta...

        Oameni buni, cetățeni ai Universului, viața nu-i așa frumoasă ca totul să fie atât de simplu! Azi nu o să vină nici măcar o singură „tarelcă”, nu o să cadă meteoriți și mâine dimineață o să ne trezim și va fi la fel de frig ca azi, poate nu o să ningă și poate o să bată vântul mai tare, dar asta nu o să însemne nimic.
         Ar fi atât de simplu ca într-un singur moment totul să dispară, dar asta nu se va întâmpla. Viața e un personaj mult prea dur, ca noi să scăpăm atât de ușor. Ar fi prea frumos ca într-o singură secundă totul să dispară și să nu mai existe nimic, dar lucrurile nu stau așa. Viața nu iubește lucrurile simple și frumoase, la ea totul e complicat și întortocheat, ca în labirint, dar din labirint nu e simplu să ieși...

       Deci, uitați... nu aveți tocmai atât de mult noroc, încât lumea să se termine azi.

P.S. eu am zis că nu o să dedic nici o secundă acestui subiect, dar dacă news feed-ul e plin... there is no way

despre feminism sau fărmare de personalitate

       Fără corectură socială și fără pic de sarcasm. Totul din viață, din fărmare și din suc de lămâie ajuns în ochi.
     
        Eu tare aș vrea ca unii să nu mă mai întrebe de ce eu sunt așa cum sunt, de ce sunt atât de rea și de ce e atât de greu să ajungi la mine în adevăratul sens al cuvântului. Tare aș vrea, dar nu pot, și asta nu mai contează, căci eu am început să scriu astăzi din cu totul alte motive.
         Acum , let's treat the subject properly... Prima întrebare: ce-i cu toată prefecătoria asta de gen feminin care ne infectează societatea? Răspunde cineva? Nu.. nimeni, că nu are cine, pentru că, chiar dacă chinuim limba și creierul să vorbim despre oameni cu două fețe, noi atât de tare iubim tot curentul ăsta. Faza-i că toată chestia asta îmi stă în gât și am impresia că dacă mă mai abțin puțin de la replică, o să izbucnesc.
        Și dacă am zis că nu fac ocolișuri, atunci eu nu o să le fac. Nu numai o dată am fost martor la situații când marile personalități de gen feminin din lumea asta, că despre ele vorbesc, deveneau cu totul alte personalități, adică deveaneau nepersonalități, care se alintă și se prefac, și se fărâmă imediat ce ajung într-o companie de gen opus. Și devin atât de drăguțe, și atât de plăcute, când, de fapt, sistemul lor de operare nu are presetat așa ceva, sau poate are... și aia se numește opțiunea „dă să mă lămăiesc oleacă, lumea j iubește asta”. Iată eu asta nu suport. Eu îmi țin minte copilăria mea frumoasă, când eram copil, și când vorbeam și aiurea și oamenii îmi ziceau cu o voce de animal nemulțumit „DA NU TE MAI NIORLĂI ATÂTA!”... și simt acum cum îmi curge adrenalina prin vene, și simt cum tastatura se lovește dur de degetele mele și nu înțeleg de ce nu puteți să fiți așa cum sunteți...

P.S. eu am impresia, că dacă m-aș comporta ca jumate din specia secolului 21 de feministe, mama ar lua cureaua și primul lucru care s-ar auzi după acel moment ar fi un geamăt nebun de om care nu știe în care parte să fugă, și dacă ar trebui să fugă.

P.P.S. și asta nu a fost tot, dar lumea azi nu citește nimic mai lung de 5 rânduri.