Arhipelagul GULAG

       Înainte de a trece Prutul, eu am fost studentă la USM. Să fii studentă la USM e la fel cum ar fi să fii studentă oriunde, pe pământ mioritic și nu numai. Eu eram om cu loc la buget la FJSC, învățam jurnalism și totul era destul de frumușel până în 10 septembrie; după 10 septembrie totul a devenit din fumușel în foarte frumos, pentru că eu am înțeles că mult timp prin USM, nu o să mă mai rețin.

       De atunci au trecut multe luni, vreo cinci, poate șase, eu nu mai stau să număr zilele. Din USM și jurnalismul de acolo eu țin minte foarte puțin. Țin minte oameni, care în mod regulat îmi apar în news feed-ul din facebook și odnoklassniki, dar asta nu înseamnă aproape nimic, pentru că ei doar apar și eu nu le acord prea multă atenție, căci nu merită.
     Cel mai important lucru de la USM, element care o să-mi bântuie mintea încă multă vreme, nu e altceva decât un om. Omul ăla era profesor și el era genial. El și acum e genial, și s-ar putea spune că vă invidiez pe voi, cei care acum sunteți acolo, doar pentru că el stă în fața voastră și vă spune despre acele lucruri fantastice de la care eu ajung în extaz. La USM este un profesor de literatură. Numele lui e Constantin Șchiopu și el știe cele mai bune cărți din Univers. Și pentru că am stat la orele lui timp de câteva săptămâni, acum știu și eu care sunt acele cărți geniale de la care ți se taie respirația și de la care îți auzi bătăile inimii.
      Doctor Jivago și Arhipelagul GULAG. Trebuie să recunosc că când am descărcat Arhipelagul GULAG mai că am făcut atac de cord, pentru că trei volume cu mai mult de 500 de pagini fiecare, în format electronic e destul de mult. Dar de la cartea asta rămâi mut pentru câteva minute și ți se pare că până în acel moment ai trăit degeaba, și poate chiar asta ai și făcut... Nu o să vă spun prea multe despre ea, pentru că cei mai mulți nici nu o să citească acest articol până la capăt din moment ce vor ajunge la locul unde e menționat numărul de pagini... Dar cartea asta e genială și numărul de pagini nu înseamnă nimic. Ea chiar e genială, eu nu mint.
      Mai e și Doctor Jivago, despre care o să replicați că există și film, și el e cu Keira Knightley, însă asta nu spune nimic. Cartea e magnifică din 1001 motive pe care eu nu o să vi le enumăr, căci se pare că nu prea am puteri... Dar acea carte are premiul Nobel.
      Și mai este Constantin Șchiopu, un profesor de la USM care mi-a schimbat viața. Un om mai viu decât mine, pe care nu te saturi să-l asculți și care e genial.

P.S. azi am folosit foarte des cuvântul genial...

P.P.S. florile din desen nu au nimic cu asta, dar eu pur și simplu vreau flori.

pană de inspirație....

     Eu azi dimineață m-am trezit cu frică. Eu mă temeam să deschid ochii. Mâine dimineață mă voi trezi cu aceeași senzație, pentru că nu e nimic care să fi schimbat sau să schimbe ceea ce am simțit azi.

     Am avut nevoie de o lună de zile ca să scriu această postare, și chiar acum, când o scriu, nu sunt sigură că cineva va vedea ceea ce înșir eu aici. De o lună de zile nu mai știu ce să scriu, nu mai am chef să scriu, iar totul e parcă epuizat, pierdut.

     Și aș vrea să fac multe lucruri. Aș vrea să umplu zile. Aș vrea zile pline cu sens, pline cu de toate, pline cu ambiție. Aș vrea ca acele zile să mă facă optimistă, măcar acum. Dar nu știu cum că o fac. Nu mai găsesc o cale...nu mai e.

    Vreau să citesc... Da, chiar vreau! De multă vreme nu am mai citit ceva până la capăt. Au trecut luni de când ultima dată am rămas perplexă după ultima propoziție dintr-o carte. Vreau să citesc. Vreau să citesc ceva life changing, sau cel puțin ceva colosal... Vreau să citesc ceva. Dar ce?


P.S. muzica asta îi fantastică....