timpul rămas până la „NOI”

Azi îmi iau rămas bun de la acel countdown care a numărat împreună cu mine secundele până la zero, fără să se împiedice, fără să le lungească și fără să greșească, chiar dacă „NOI” s-a lăsat așteptat cu încă o oră, o oră lungă, nemaipomenit de lungă, în care somnul nu m-a putut fura nici măcar pentru o secundă.

Acum sunt infectată de noi și nu există ceva ce ar putea schimba asta. Noi a devenit ceva indispensabil pentru mine la fel ca aerul, însă aerul e puțin spus, pentru că nu cred că aș mai putea respira dacă noi nu ar exista.

În fine, it was the longest summer ever și nu vreau să mai am parte de una ca asta vreodată. Acum am nevoie de o toamnă, o iarnă, o primăvară, o vară, și cercul se repetă din nou, care să fie cât mai fabuloase posibil, fără countdown-uri, cu mult aer și cu foarte multă căldură.

Și încă ceva, i'd really love to learn how to smile more and laugh louder.

P.S. și cu final de The Notebook.... că așa am eu azi un chef

unde-i acasă?

Pentru mine aproape că nu există acasă. Până nu demult acasă era la Chișinău, acum Chișinău e Chișinău și se asociază tot cu Chișinău, un loc unde eu o să mă întorc doar în vizită și nu pentru foarte mult timp. 

În general, acest subiect e foarte greu, pentru că mama o să se supere că ea nu mai înseamnă pentru mine acasă, sau poate nu o să se supere, pentru că ea nu citește blogul meu, idee nu are ce e ăla un blog și mai cu seamă nu știe că eu țin unul. Nu înțeleg de ce ea mereu mă vrea acasă, dar când ajung acolo totul arată de parcă și-ar dori opusul. Poate eu sunt cea care greșesc și gândesc aiurea, dar i don't feel like home there. Urăsc să mă întorc la Chișinău, pentru că după prima zi mă plictisesc, că mereu există cineva care te sâcâie, să îți pună prea multe întrebări și să nu te lasă măcar o clipă să stai singur, pentru că sufletul meu nu se mai simte în largul său acolo.  

Mai există oare un acasă pentru mine? Acolo unde să mă duc cu drag, unde să fie cald în toate sensurile cuvântului și acolo unde să nu fie nevoie de cuvinte ca cineva să te înțeleagă. Știu că nici 10 case nu m-ar ajuta dacă acolo nu ar fi oamenii care trebuie, care să umple acea casă cu lumină, să aducă soarele în ea. O casă nu e neapărat o construcție, casă înseamnă oameni, cel puțin pentru mine. Și at the right moment, there is no home for me. Și i need that home, mai mult ca oricând, pentru că există momente când mă simt atât de singură, când nu mă mai încălzesc până dimineață, momente când ajung să cuprind perna la mijlocul nopții și când zâmbetul meu nu mai are sens, momente cum e ăsta, când there is a pain in my chest și nimic nu o poate atenua.