După cum era de așteptat, eu nu am felicitat pe nimeni, și m-am rugat ca nimeni să nu mă felicite. Și pentru că, din nefericire, rugăciunea mea nu a fost auzită, eu nu am răspuns la niciun mesaj de felicitare. Pentru că cel mai sincer, în acest caz, e să nu răspunzi, să ignori acel mesaj care a stat în fața a încă o sută de persoane și, din păcate, majoritatea dintre ele s-au lăsat copleșite de acea nemaipomenită capodoperă lirică, de natură copy-paste.

Sau, să nu uităm cumva acele imagini mega-super-extra-artistice, în care este etichetată jumătate de planetă și care sunt puse pentru a fi puse. Cel mai ciudat și groaznic lucru este, însă, momentul când afli că ele(imaginile) sunt atât de comentate, și toată lumea își exprimă mulțumirea acolo de parcă le-a oferit careva un apartament în Mahattan.
Mai mult de-atât despre mesaje, despre felicitat și toată panarama asta care se întâmpla până nu demult, eu nu o să scriu. Doar, țin să menționez ceva..
Există câteva zile groaznice în an, care ne oferă aceeași terapie, similară cu cea descrisă anterior: 8 martie, 14 februarie, 31 decembrie și 25 decembrie/7 ianuarie. Eu le urăsc. De ce? Pentru că așa mă simt eu mai bine.
P.S. și pur și simplu, acum e primăvară, iar primăvara e despre flori... și încă despre mulți cărora de fapt nu le pasă, și care tare ușor pot să ți-o zică, așa, în mod genial: f*%k you!