Cum să fac vara asta să treacă mai repede?

      ...pentru mine

      Impas! Ăsta e cuvântul care descrie cel mai bine starea în care mă aflu acum. Am impresia că timpul stă pe loc. Poate pentru că eu aștept cu atâta ardoare ca el să treacă cât mai repede. 

      

      Vara, parcă, mereu ar trebui să însemne alternative, entuziasm și tot felul de cuvinte din categoria asta, însă, cu tot optimismul pe care îl aveam eu cu două săptămâni în urmă, nu prea găsesc în mine ceea ce am enumerat anterior. Ceea ce îmi doresc eu acum este să treacă timpul. Iar întrebarea mea sună cam așa: „cum să-l accelerez?”. 

       Tot cu două săptămâni în urmă aveam zeci de planuri și idei pentru cele trei luni cu adaos de multe zile care mă așteaptă, și care-s abia la început, dar care din anumite motive au fost lipsite de sens, deși nu ar fi trebuit.

       Nici măcar nu am idee ce să scriu mai departe... eu chiar nu știu cum să-l fac să treacă pe neobservate!

    P.S. și este un cântec acolo, sub trei luni... 

      

despre „romantic porno”

       Romantic Porno... nu a fost nici romantică și nici porno. A fost irelevantă, cel puțin pentru mine. Așa că, mai întâi de toate, țin să menționez că acesta este un text subiectiv, ce trebuie tratat ca atare.

       Să începem cu cuvintele de pe copertă: ele mint. Cartea asta are un titlu care minte, unul comercial. Eu am cumpărat-o pentru el. Am luat-o în grabă, deoarece avea titlu cu sex appeal și avea copertă drăguță, roșie și cu inimă. Asta demonstrează încă o dată că aparențele înșală.

      Mai departe... romanul în sine e o mare avalanșă de detalii, care vine peste tine, la început te cheamă, mai ales după un titlu atât de intrigant, după care... te plictisesc. Sunt prea multe detalii, unele chiar nelalocul lor, inutile, ireale, poate chiar prostești, dar nu vreau să scap cuvinte ornate cu prea mult subiectivism. 

      Toată acțiunea fuge undeva în trecut, după care într-un coșmar, iar fiecare capitol dă viață unui alt personaj. E prea mult, prea mediocru... 

      Vă explic de ce anume mediocru... Până la urmă pe spatele cărții o opinie precizează că Romantic Porno ar fi „o călătorie pe teritoriul guvernat de chimia organică. O alunecare într-o altă dimensiune, unde sentimentele capătă intensitate supraomenească...”. Sentimenele nu capătă nimic. Faptul că naratorul se bagă în mintea cuiva și scoate de acolo niște idei pline de sentimentalisme, nu înseamnă o altă dimensiune. Primul lucru care mi-a venit în cap când am închis cartea a fost „Deja Vu”... Nimic nou. Mă așteptam să descopăr ceva profund, care să-mi cauzeze măcar o lacrimă, dar nu a fost să fie. 

      Poate eu nu am suflet?

      Toată povestea se învârte în jurul unui actor blazat, care se iubește cât se poate de mult și care are acces la femei. Femeile, da! Și în jurul unei femei căsătorite, se pare, cu un bătrânel, care își înșală soțul cu regularitate, iar în timp ce ea stă goală în brațele așa numitului actor, săracul bătrân moare cu capul rezemat de toaletă... Frumos! Și încă ceva, alta se omoară că e atât de nebună după faimosul actor, doar că el o ignoră. Mare treabă!

      Iar ca totul să fie și mai frumos, toată cartea e plină de greșeli gramaticale și de stil. „Nicio” e scris dezlegat, o droaie de cuvinte greșite și virgule puse aiurea, dar asta nu e la fel de important, doar că zgârâie creierul. Anyway...

     Nu regret că am dat bani pe ea, eu niciodată nu regret banii dați pe cărți, chiar dacă ele sunt de proastă calitate, ele tot cărți rămân și ele-s frumoase...

     Și după cum spunea Oscar Wilde, by the way, eu acum citesc Portretul lui Dorian Gray... După cum spunea Wilde: „Nu există carte morală sau imorală. Cărțile sunt fie scrise bine, fie scrise prost. Atât și nimic mai mult.”

     Deja trageți și voi concluzii... Aceasta a fost o postare foarte subiectivă...

P.S. Cântecul și florile nu au nimic de-a face cu cartea... Cântecul e așa de real, acolo e adevăratul „romantic”, iar florile, așa-mi plac ele mie..și le vreau!

dacă omorul nu s-ar pedepsi, eu te-aș ucide!

    Despre cât de mult îi urăsc eu pe unii... Acesta este un subiect foarte ușor de atins, mai ales când într-adevăr urăști unii oameni, și îi urăști până la epuizare. Urăști felul lor de a fi, cele 12 fețe în jurul cărora se tot rotesc și cât de buni devin când sunt în aceeași încăpere cu tine.
   
     Probabil că dacă omorul nu s-ar pedepsi demult aș fi avut pe conștiința mea un morman de suflete.
  
      Și ca să nu fac ocolul Pâmântului până la sfârșitul acestei postări, trebuie să recunosc că aceasta vizează o persoană anume, persoană care și până în ziua de azi mă face să mă întreb următorul lucru: cum poate să existe un asemenea om? Am mai văzut eu la viața mea oameni fățarnici, oameni egoiști și de tot felul, dar nici chiar așa.   Deci, cum poți tu să fii atât de sociabil și atât de bun la suflet, mai ceva ca un preot în biserică, de față cu cineva, iar când respectivul închide ușa de partea cealaltă, să devii  cel mai mare măgar din Univers?
      Eu tare urăsc oamenii care bârfesc, dar și mai tare ajung să-i urăsc când văd cu câtă plăcere încep să țină o conversație cu tine, iar în gând creează scenariul după care te-ar decapita de față cu jumate din cei pe care îi cunoști. Probabil că amplific și eu lucrurile, dar ura mea pentru persoana respectivă este egală cu forța cu care lovesc eu acum butoanele tastaturei.

       Nu pot să-mi explic de ce oamenii nu au puterea să-ți arate exact aceleași sentimente pe care le au în lipsa ta și de față cu tine. La ce, mama dracului, îți mai servește tot teatrul ăla, când tu abia aștepți ca eu să părăsesc cei patru pereți în care te afli și tu? Nu cumva să-ți irosesc aerul pe care îl ai acolo! Iar dacă chiar ai de spus ceva, spune-i omului, nu e neaparătat să te faci mare promotor al binelui pe Pământ, că nu ești baptist și nu iubești orice ființă omenească...

P.S. ăștia au fost nervii mei, iar tot ce-i scris e doar realitate...

Nimicuri Metafizice: this is a portrait of a tortured YOU and I - despr...

Nimicuri Metafizice: this is a portrait of a tortured YOU and I - despr...:       ...dragostea mea  pentru tine!       Eu mi-am promis că nu voi scrie vreodată despre dragoste. Atitudinea mea față de subiectul resp...

pur și simplu, 8 Martie... sau mai degrabă „bred”

      Eu astăzi am trecut cu vederea peste multe statusuri, peste multe imagini în care sunt etichetați o sumedenie de oameni (țin să mă corectez, o sumedenie de personalități de gen feminin) și peste multe mesaje irelevante. Iar în momentul în care pe pagina mea de odnoklassniki am primit mesaje de felicitare cu același conținut, de la oameni diferiți, am hotărât că de anul trecut până anul acesta mintea oamenilor nu s-a schimbat și că lumea în care trăim nu mai are șanse.
      După cum era de așteptat, eu nu am felicitat  pe nimeni, și m-am rugat ca nimeni să nu mă felicite. Și pentru că, din nefericire, rugăciunea mea nu a fost auzită, eu nu am răspuns la niciun mesaj de felicitare. Pentru că cel mai sincer, în acest caz, e să nu răspunzi, să ignori acel mesaj care a stat în fața a încă o sută de persoane și, din păcate, majoritatea dintre ele s-au lăsat copleșite de acea nemaipomenită capodoperă lirică, de natură copy-paste.
       Eu am vorbit de multe ori despre mesajele de felicitare, despre cât de irelevante ajung să fie și cât de prost ajungi să arăți când, în ziua de 8 martie, tot făcând copy-paste la un mesaj, găsit undeva într-un forum, ajungi să-l trimiți unui bărbat... Atât de selectiv erai tu când încercai să arăți cât de mult îți pasă de existența cuiva...
       Sau, să nu uităm cumva acele imagini mega-super-extra-artistice, în care este etichetată jumătate de planetă și care sunt puse pentru a fi puse. Cel mai ciudat și groaznic lucru este, însă, momentul când afli că ele(imaginile) sunt atât de comentate, și toată lumea își exprimă mulțumirea acolo de parcă le-a oferit careva un apartament în Mahattan.

       Mai mult de-atât despre mesaje, despre felicitat și toată panarama asta care se întâmpla până nu demult, eu nu o să scriu. Doar, țin să menționez ceva..

      Există câteva zile groaznice în an, care ne oferă aceeași terapie, similară cu cea descrisă anterior: 8 martie, 14 februarie, 31 decembrie și 25 decembrie/7 ianuarie. Eu le urăsc. De ce? Pentru că așa mă simt eu mai bine.


P.S. și pur și simplu, acum e primăvară, iar primăvara e despre flori... și încă despre mulți cărora de fapt nu le pasă, și care tare ușor pot să ți-o zică, așa,  în mod genial:  f*%k you!

Arhipelagul GULAG

       Înainte de a trece Prutul, eu am fost studentă la USM. Să fii studentă la USM e la fel cum ar fi să fii studentă oriunde, pe pământ mioritic și nu numai. Eu eram om cu loc la buget la FJSC, învățam jurnalism și totul era destul de frumușel până în 10 septembrie; după 10 septembrie totul a devenit din fumușel în foarte frumos, pentru că eu am înțeles că mult timp prin USM, nu o să mă mai rețin.

       De atunci au trecut multe luni, vreo cinci, poate șase, eu nu mai stau să număr zilele. Din USM și jurnalismul de acolo eu țin minte foarte puțin. Țin minte oameni, care în mod regulat îmi apar în news feed-ul din facebook și odnoklassniki, dar asta nu înseamnă aproape nimic, pentru că ei doar apar și eu nu le acord prea multă atenție, căci nu merită.
     Cel mai important lucru de la USM, element care o să-mi bântuie mintea încă multă vreme, nu e altceva decât un om. Omul ăla era profesor și el era genial. El și acum e genial, și s-ar putea spune că vă invidiez pe voi, cei care acum sunteți acolo, doar pentru că el stă în fața voastră și vă spune despre acele lucruri fantastice de la care eu ajung în extaz. La USM este un profesor de literatură. Numele lui e Constantin Șchiopu și el știe cele mai bune cărți din Univers. Și pentru că am stat la orele lui timp de câteva săptămâni, acum știu și eu care sunt acele cărți geniale de la care ți se taie respirația și de la care îți auzi bătăile inimii.
      Doctor Jivago și Arhipelagul GULAG. Trebuie să recunosc că când am descărcat Arhipelagul GULAG mai că am făcut atac de cord, pentru că trei volume cu mai mult de 500 de pagini fiecare, în format electronic e destul de mult. Dar de la cartea asta rămâi mut pentru câteva minute și ți se pare că până în acel moment ai trăit degeaba, și poate chiar asta ai și făcut... Nu o să vă spun prea multe despre ea, pentru că cei mai mulți nici nu o să citească acest articol până la capăt din moment ce vor ajunge la locul unde e menționat numărul de pagini... Dar cartea asta e genială și numărul de pagini nu înseamnă nimic. Ea chiar e genială, eu nu mint.
      Mai e și Doctor Jivago, despre care o să replicați că există și film, și el e cu Keira Knightley, însă asta nu spune nimic. Cartea e magnifică din 1001 motive pe care eu nu o să vi le enumăr, căci se pare că nu prea am puteri... Dar acea carte are premiul Nobel.
      Și mai este Constantin Șchiopu, un profesor de la USM care mi-a schimbat viața. Un om mai viu decât mine, pe care nu te saturi să-l asculți și care e genial.

P.S. azi am folosit foarte des cuvântul genial...

P.P.S. florile din desen nu au nimic cu asta, dar eu pur și simplu vreau flori.

pană de inspirație....

     Eu azi dimineață m-am trezit cu frică. Eu mă temeam să deschid ochii. Mâine dimineață mă voi trezi cu aceeași senzație, pentru că nu e nimic care să fi schimbat sau să schimbe ceea ce am simțit azi.

     Am avut nevoie de o lună de zile ca să scriu această postare, și chiar acum, când o scriu, nu sunt sigură că cineva va vedea ceea ce înșir eu aici. De o lună de zile nu mai știu ce să scriu, nu mai am chef să scriu, iar totul e parcă epuizat, pierdut.

     Și aș vrea să fac multe lucruri. Aș vrea să umplu zile. Aș vrea zile pline cu sens, pline cu de toate, pline cu ambiție. Aș vrea ca acele zile să mă facă optimistă, măcar acum. Dar nu știu cum că o fac. Nu mai găsesc o cale...nu mai e.

    Vreau să citesc... Da, chiar vreau! De multă vreme nu am mai citit ceva până la capăt. Au trecut luni de când ultima dată am rămas perplexă după ultima propoziție dintr-o carte. Vreau să citesc. Vreau să citesc ceva life changing, sau cel puțin ceva colosal... Vreau să citesc ceva. Dar ce?


P.S. muzica asta îi fantastică....