Tuesday, October 9, 2012

ei și ce dacă-s moldoveancă?

    Atipic...
 
   Nu-s cel mai mare patriot, nu mă mândresc cu țara mea și nici nu-s moartă după aerul moldovenesc, dar totuși...
   Nu pot să înțeleg faza asta de moldovean camuflat, care numai și-a văzut fundul ieșit din groapa în care a stat până acum și crede că a devenit centrul Universului.
   Eu nu știu, dar luând în considerație situația în care mă aflu acum, aș putea să clasific moldovenii în două categorii(asta ca referire la cei care pleacă din țară și urmează, pentru o perioadă îndelungată de timp, să fie integrați într-unalt mediu). Prima categorie este cea a moldovenilor care încearcă să-și ascundă din răsputeri originea, și cea de-a doua categorie este cea a moldovenilor, care ajunși într-o țară nouă(în cazul meu România) se declară a fi români și, poate, involuntar ignorează integritatea și independența statului care le este teoretic patrie.
    Acum, să vă vorbesc de prima categorie... Credeți-mă, am văzut asta și am rămas tablou. Deci nu pot să-mi explic cum o persoană care are însemnat pe frunte MDA se omoară până la disperare să pară român, bagă româna aia prăpădită, cu tot cu accentele și bâlbâiala moldovenească, se preface a fi român și nu vorbește cu ceilalți conaționali ai săi aruncându-ți priviri gen „uitete la moldoveanul ăsta”. Faza e că nu pot să înțeleg cum poți să-ți ignorezi propria identitate. De ce oamenii cred că dacă, într-o asemenea situație, s-ar preface români, ar fi primți mai bine de cei din jur? Ar fi cu mult mai simplu să fii ceea ce ești și să fii acceptat de cei care-s diferiți de tine pentru asta.... Eu nu înțeleg, ce-i rușinos în a fi moldovean?
    În ceea ce privește cea de-a doua categorie, atunci asta e o chestiune de preferințe și principii pe care o anumită persoană le cultivă și nu pot să fac o referire concretă care să vizeze subiectul dat, însă chiar nu mi-e clar...ai o anumită preferință cu privire la etnia ta și așa mai departe, dar care-i ideea în a nu recunoaște că vii dintr-un stat care-i independent și integru?




   P.S. poate am mers prea mult pe generalizări și poate nu era cazul, însă așa văd eu lucrurile de la o seamă de vreme, adică de la 1 octombrie...

3 comments:

  1. Probabil știu despre cine vorbești :DD
    Good post Vica!

    ReplyDelete
  2. Imi iubesc tara, deoarece aici am crescut si am prietenii de aici! nu mai zic de rude...
    Probleme care sunt acum au radacini vechi si anume comunismul care ne-a distrus, ne-a distrus mindria... oare cum erau oamenii pe timpuri aici pe meleagurile noastre? nu cred ca era asa mare dusmanie intre ei!
    Ura, birfele si tot felul de intrigi murdate au fost implantate de catre rusii care erau la conducere atunci!

    ReplyDelete
  3. Toti suntem romani, indiferent ca esti moldovean! Basarabia e pamant romanesc, doar politica si prostia din politica ne-a facut sa ne simtim diferiti. Basarbia se deosebeste de celelate zone ale Romaniei doar prin concepte. Precum un ardelean are alte conceptii fata de un oltean, un oltean fata de un moldovean si tot asa raportandu-ne la alte regiuni ale tarii.

    ReplyDelete