și cum urăsc? și de ce urăsc? nu știu...

     We live to die... iată asta e primul lucru care-mi vine acum în cap. Cu trei oameni în jurul meu și atât de singură. Izolată. Plecată. Pe altă lume. Cam asta este ceea ce simt acum, deși totul ar trebui să fie atât de diferit...

      Urăsc aniversările, mai clar... îmi urăsc aniversările. Mereu aștept ca zilele din categoria asta să fie ceva gen „Oh My God”, dar lucrurile stau totalmente invers. Sunt aniversări și e normal să aștept ceea ce aștept...anyway, destinul meu e prea, să zicem, „nu chiar destin”, așa că la mine totul e anapoda. Practic ziua cu pricina ajunge să fie cea mai groaznică zi din an, asta fără dar și poate, nu lipsesc lacrimile și nici nervii și cel mai groaznic, nu lipsesc așteptările, care-s mari. Plus, mai există și faza când ai șanse să schimbi lucurile, dar pur și simplu unii oamnei din jurul tău nu te lasă, de parcă ai fi legată sau ți s-ar fura respirația, de parcă nu ai mai avea voie să exiști...
      Da, urăsc ziua de azi, probabil o voi urâ și pe cea de anul viitor și tot așa mulți ani înainte...


P.S. și nu mai știu ce e de vină, cine sau cum sau de ce...nu știu